Monografie

Cu certitudine unul dintre satele vechi din zonă, chiar dacă documentele care să confirme acest adevăr nu se lasă descoperite. Sondajele arheologice ocazionale sau săpăturile organizate de prof. Aristotel Crâşmaru (Drăguşeni) au scos la iveală mărturii ale existenţei în această zonă a unor aşezări umane din perioada secolelor IV-VI e.n. S-au descoperit vase de ceramică reprezentative pentru perioade foarte extinse[1].

Cea dintâi menţiune documentară pentru satul Nichiteni datează din 29 septembrie 1652, când se întocmeşte o hotarnică a moşiei Coţuşca, la care printre martori îl găsim pe „… Ştefan Durduc, din Nichiteni…”[2].

Menţiunea din 10 septembrie 1661 este de acelaşi fel, când mai mulţi boieri hotărăsc moşia Coţuşca, „… a lui Handoca…”. Printre martori se întâlnesc „… Durduc din Nichiteni, Ştefan ot tam, Grigorie vătah de Puţureni…”[3].

Tot martori „… Vasile, Neculai din Nichiteni…” sunt menţionaţi într-un document din 3 aprilie 1668[4].

La 1752 partea de moşie din Nichiteni, care a fost în stăpânirea lui Ştefan Durduc, era în stăpânirea „neamului său” preotul Gheorghiţă din Ştefăneşti[5] iar în 1811 satul (cea mai mare parte a moşiei) era în stăpânirea jitnicerului Constantin Dumitriu, moştenire de la tatăl său Dimitrie Gheorghiu, care făcuse un schimb cu Ştefan Ciohoreanu în 1778[6]. Zoiţa Dimitrioaia, mama jitnice­ru­lui Constantin Dimitriu, este cea de la care s-a derivat numele satului Zoiţani din comuna Avrămeni.

În 1816 satul Nichiteni este menţionat în stăpânirea slugerului Costachi Pisoţchi[7]. Ştiind că familia Pisoţchi stăpânea moşia satului Ichimeni, din perioada anterioară, s-ar părea îndreptăţită aserţiunea că moşia Nichiteni era mică, în stăpânirea unui grup restrâns de răzeşi.

Sat tipic răzeşesc cu proprietăţi mereu divizate şi uneori înstrăinate, încât o mare parte din moşie trece în stăpânirea stăpânilor din moşia Ichimeni. Despre satul Avram Iancu (Morţun) locuitorii vârstnici din Nichiteni afirmă că s-a organizat pe vechea moşie Nichiteni.

Numele satului are la bază antroponimul Nechita, la care s-a adăugat sufixul „-eni”.

Biserica actuală din satul Nichiteni este construită cu ziduri din cărămidă în anul 1889 şi sfinţită la 3 octombrie 1893, acoperită cu tablă, clopotniţa din scândură pe pridvor. Catapeteasma - pictată de Cristescu din Botoşani[8].

Datorită degradării terenului pe care se află biserica construită în 1889, fenomen ce prevesteşte prăbuşirea construcţiei, din anul 2000 a început în satul Nichiteni construcţia unui nou locaş de biserică, prin strădania pr. Constantin Nechita, cu hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”.

Biserica din satul Nichiteni a fost filie a Parohiei Cotuşca până în jurul anului 1965, când aici venea ca suplinitor preotul Teodor Hanchievici, care s-a ocupat de construcţia bisericii din satul Puţureni. A fost urmat de preotul Octav Perju, Ştefan Misariciu, Alexandru Onciuleac, Grigore Steţcu, Liviu-Constantin Nechita.

Şcoala cu clasele I-IV din satul Nichiteni şi-a început activitatea în anul 1924 cu învăţătorul Constantin Lungu, din Coţuşca, în casele lui Costache Fluieraru, în marginea de nord-vest a satului. După înv. Constantin Lungu a urmat înv. Grigore Geanopu, din Mitoc. Şcoala a mai funcţionat în casele sătenilor Neculai Vrânceanu, Grigore Iordache, Gh. Fluieraru şi apoi în casele curţii (casa părăsită a proprietarilor Matei Rosetti şi apoi fiii acestuia, Artur şi Nicu Rosetti, care au vândut partea de moşie ce le rămăsese de la împroprietărirea din 1919-1922, unor evrei: Şmilovici, Iancu Cotir şi Noe Tâlmaciu, care au stăpânit aici până în 1946.

În anul 1939 s-a început construcţia unui local propriu pentru şcoală. Din cauza războiului, nu s-a terminat construcţia, care s-a degradat şi a fost refăcută din temelii între anii 1953-1954.

Între anii 1963-1964 s-a construit localul în care funcţionează şcoala şi în prezent. Din 1958 funcţionează şcoala cu clasele I-VII, apoi cu 8 clase.